miercuri, 25 mai 2011

Tu din care lume faci parte ?

Deseori auzim expresii gen " lumea din ziua de azi", "astazi lumea s-a schimbat", "nu mai e cum era", "vrem o lume mai buna !", si muulte multe altele. Insasi lumea a ajuns sa fie socata de toate lucrurile care se intampla in viata de zi cu zi. Cu toata evolutia tehnologica, de neconceput, nici macar acum 5 ani, daramite mai devreme, cu toate posibilitatile existente la ora actuala, si tot arsenalul de lucruri care ne inconjoara zi de zi, se dovedeste la tot pasul ca lumea a fost, este si va ramane slaba iar calitatea umana scade de la o zi la alta, din toate punctele de vedere : psihic, fizic, financiar si asa mai departe. Interesele meschine, setea de putere, setea de bani, oportunismul ieftin...o lume a ipocriziei, a nepasarii, a aparentei, ajunge sa ucida sufltete nevinovate, care isi aleg sa plece de pe aceasta lume, ajungand sa isi dea seama ca de fapt aceasta lume nu este pentru ei.
 Mult prea usor dispar sentimente, mult prea usor se pierd amintiri. Incredibil de usor visele, sperantele si prieteniile sincere sunt acoperite de perdeaua fumului ce miroase a ipocrizie, lasitate sau egoism. Asta este intr-adevar o parte, sau mai bine spus, o majoritate coplesitoare a lumii in care, din pacate traim. Planeta pe care ne-a dat-o Dumnezeu desigur ca si ea incepe sa nu ne mai suporte din niciun punct de vedere. In jurul nostru totul se intuneca pe zi ce trece, locurile devin mai goale, mai sarace, mai triste, din ce in ce mai neprimitoare, semn ca lumea si-a facut sau isi face simtita prezenta in zona. Oricat am incerca sa ne mintim noi oamenii, cu constiinta si ratiunea noastra cu tot,trebuie sa recunoastem ca lumea necuvantatoarelor ne este mai mult decat egala, dovada suprema fiind aceea ca pana astazi aceasta lume este singura care nu a distrus planeta, asa cum a putut face omul. De fapt, cred ca in cel mai hal posibil. Fara sa ne dam seama, sau poate da, omenirea a ajuns la o capacitate de neimaginat de a distruge planeta. Lucrurile au degenerat atat de mult, incat distrugerea a ajuns sa decurga chiar si fara voia omului.

Dar totusi noi, oamenii simpli,care ne dorim altceva decat ceea ce vedem in jurul nostru,ne intrebam cu totii, nu-i asa, de ce trebuie sa traim toate aceste lucruri ? Ei bine, pentru ca spre deosebire de acea lume de care spuneam mai sus, noi nu am invatat sa ne creem lumea noastra. Sa va spun ceva : omenirea astazi, se imparte in mai multe lumi ! Lumea banilor, a egoismului, a oportunismului, a puterii, a manipularii, si lumea sperantei, a bucuriei si a fericirii! Pentru ca interesele si trasaturile acestor doua lumi sunt la polul opus una de cealalta, legile fizicii spun ca plus cu minus se atrag. Dar in cazul acesta, permiteti-mi sa spun ca vorbim de oameni, iar in cazul oamenilor lucrurile stau cu totul altfel. Aceste doua lumi sunt conectate una de cealalta, desi in mod normal nu ar trebui. Lumea banilor si a puterii traieste, alimentandu-se cu toate resursele de care dispune cea de-a doua lume + resursele planetei la un loc. Si daca nu am legatura cu ceva sau cineva, nu inteleg obligatia de a tine in spate acele lucruri sau persoane.Legatura intre noi si ei, generic vorbind exista, deoarece noi acceptam ca ea sa existe. Acceptam intinderea tot mai lunga a tentaculelor acestor paraziti peste vietile, sufletele si traiul nostru. Si gresim !

Ca sa fim mai exacti, prima lume se compune din cocalari deveniti milionari peste noapte, politicieni de carton, afaceristi dubiosi, jurnalisti, oameni de doi lei care ne calca in picioare si isi bat joc de noi financiar, fizic, emotional, si toate celelalte "chestii" de acest gen, care ne polueaza viata. Fara sa generalizam desigur.Ceea ce n-au inteles multi dintre noi, este ca lumea noastra este lumea noastra, iar lumea lor este lumea lor. Nu avem legatura cu ei si nici nu trebuie !Este mult mai usor sa ne vedem de lumea noastra si sa descoperim ca avem un orizont atat de larg de a realiza atat de multe lucruri frumoase si constructive. Nu ne opreste absolut nimic in a ne bucura de viata noastra si de faptul ca avem in preajma noastra, la tot pasul oameni, lucruri si posibilitati extraordinare. Mai mult de atat, nu ne opreste nimeni si nimic sa ne bucuram de ceea ce am realizat pana acum. Indiferent ca este mult sau putin, ceea ce am realizat sau muncim ca sa realizam este al nostru si trebuie sa ne bucuram de ceea ce avem sau am facut.

Personal, pot spune ca la 22 de ani, am trait o multime de lucruri, sau cel putin indeajuns de multe incat sa-mi dau seama si sa descopar cu adevarat sensul vietii si motivul pentru care trebuie sa traiesc. Si pentru ca am ajuns la concluzia ca viata TREBUIE traita, atunci m-am gandit ca ar fi de bun augur sa o traiesc si frumos. Am cunoscut o multime de oameni : unii fericiti, altii nu, unii bogati, altii saraci, unii harnici, altii puturosi, unii destepti, altii prosti. Insa, paradoxal, sau poate asta a fost senzatia mea, majoritatea oamenilor pe care i-am cunoscut de-a lungul vietii, au demonstrat ca stiu ce inseamna sa-ti traiesti viata. Insa nu scap din vedere si faptul ca au fost altii care au demonstrat, in ciuda varstei ca au trait degeaba. Sau mai bine zis, varsta nu-i ajuta cu nimic. Si pentru ca se intampla acest lucru, mi-am dat seama ca este inutil ca tocmai eu sa fiu acela care sa incerca sa ii schimbe cu ceva. Merg pe principiul ca nu merge sa schimbi ceea ce nu ai creat tu. De-a lungul istoriei au existat zeci de astfel de exemple care au esuat intr-un mare fel. Un relevant si sinistru exemplu s-a intamplat spre sfarsitul anilor '30, cand unul mic, su svastica pe brat si cu mustata a incercat sa transforme cateva animale in roboti si a iesit un mare rahat. Asadar, cel mai bine este ca atunci cand ceva nu te loveste, nu te priveste !

Am invatat ca viata mea este viata mea, si nu are nimeni dreptul sa mi-o modeleze dupa bunul plac. Daca exista cineva in masura sa-mi modeleze viata, acela sunt chiar eu. Am mai invatat ca drumul meu este drumul meu, si indiferent ca indiferent ca moartea este aci sau peste munti si vai, trebuie sa merg pe acest drum cu capul sus, iar odata cu mersul pe acest drum si trecerea peste obstacolele sale, sa imi dau seama cum se pot ocoli mai usor obstacolele ce vin. Mi-am dat seama ca daca au existat sau exista oameni care si-au batut joc de mine sau isi bat joc de mine, nu merita sa continui niciun fel de relatie cu acestia, ci singura arma cu care ii pot invinge este indiferenta, mi-am dat seama ca viata este mult mai frumoasa atunci cand ma bucur de orice lucru, oricat de marunt este, iar apoi admir acel lucru si ma minunez de el. Am invatat ca daca iti doresti lucruri mari, trebuie in primul rand sa inveti sa le apreciezi pe cele mici, si ca exista o multime de oameni pe planeta aceasta care ar face orice sa aibe o sumedenie de lucruri pe care tu poate le descarci de valoare ! Si ma gandesc uneori, ca aceste lucruri pe care, poate se intampla uneori sa nu le acord importanta cuvenita, au constituit la un moment dat una dintre cele mai mari dorinte !Tocmai de aceea nu uit de unde au venit si la ce imi folosesc toate acestea.

Foarte putini oameni au inteles din pacate ce inseamna sa tii cu adevarat la cineva, sau la ceva. Din aceasta cauza, multi oameni ne dezamagesc in viata, si ajungem sa suferim. Eu cred ca intotdeauna cand cunoastem pe cineva, trebuie mai intai de orice sa incercam sa ne dam seama in primul rand de valoarea acelei persoane, si in al doilea rand de ceea ce ne poate oferi acea persoana. In functie de acest lucru trebuie sa oferim si noi la randul nostru exact atat cat merita sa oferim, si nimic mai mult. Tot asa, pentru ca exista mai multe lumi, iar noi, cei care citim sau scriem astfel de lucruri, incerc sa cred ca facem parte din cea de-a doua lume, trebuie sa oferim celelilalte parti a lumii exact atat cat ne ofera si ea noua.

Ne dorim cu totii o viata frumoasa, o viata plina de bucurii, realizari si vise. O putem avea, si nu ne impiedica absolut nimic sa ajungem la ea. De fapt, cred ca nici nu trebuie sa ajungem, ci doar sa ne deschidem ochii mai bine si sa o vedem, deoarece, aceasta viata este chiar acum, aici, este a noastra si nu ne-o poate lua nimeni ! Daca simtim ca nu o avem, trebuie sa ne uitam in jurul nostru, sa ne uitam la noi, si sa ne spunem ca viata noastra se va schimba, chiar acum .Acum si nu maine ! Deoarece daca am facut si ieri acelasi lucru, maine este astazi, si astazi suntem in aceeasi situatie de a ne promite ca de maine se schimba lucrurile si tot asa. Daca vrem sa schimbam ceva, sa ne facem viata mai buna, mai usoara, mai lipsita de griji si de probleme, trebuie sa incepem acest lucru chiar acum. Si asta presupune sa dam la o parte notiuni precum "lumea". Lumea suntem chiar noi. Lumea sunt eu, esti tu, e el, e ea! Vrem sa ne schimbam, si o putem face, chiar acum. Tot ceea ce avem nevoie este un strop de vointa !

VA URMA !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu