Sfarsit de primavara pe meleagurile ardelene

Pentru ca de fel, cel mai mult imi place sa umblu creanga, sa fotografiez, sa petrec cu prietenii, sa admir activitatea feroviara, lumea si locurile, iata ca weekend-ul trecut am adaugat in palmaresul personal succesul de a avea pentru doua zile toate aceste lucruri la un loc.

Dupa clasicele opriri de tigara in clasicele parcari de pe clasicele drumuri national-europene cu doua benzi neseparate, cu clasicele gesturi de sofer neghiob mioritic aflat in depasire si dandu-ti flash-uri, apropiindu-se vertiginos din sens opus,pe aceeasi banda cu tine, diversele canalizari fara capac aflate in mijlocul carosabilului cu asfalt proaspat turnat, nelipsitele limitari de viteza de 50 Km/h in plin mijlocul campului, de unde prima casa se afla la o distanta mai mare sau cel mult egala cu 10 Km, ori mult "doritele" echipaje ale Politiei Rutiere care stau la covrigei prin boscheti vanand soferii de Dacii 1310 (fabricate inainte de 1990 de preferinta) care au circulat cu 2 km/h in plus fata de limita, desigur in timp ce un darlan cu Q7 ii depasea cu 170 pe dubla continua, fara a fi opriti de politie, binenteles, am putut totusi admira, descoperi si experimenta o sumedenie de lucruri placute si interesante.

asteptand apocalipsa...sau doar propriul sfarsit ?

Prima oprire de interes comun a fost la Dej , unde am petrecut insumat aproape 24 de ore.  Aici, n-am putut sa nu raman placut surprins de curatenia, atmosfera si ospitalitatea oamenilor din zona. Un oras, desi mic, foarte curat si linistit. Din pacate, pentru ca vremea n-a fost indeajuns de prielnica, scurta vizita in oras, nu s-a lasat cu poze, asa cum obisnuiesc de fel. Totusi, avand sange de "feroviar", vizita de baza, sau "master piece" a fost vizita de la depoul de locomotive din Dej Triaj, aflat in vecinatatea orasului, la cativa kilometri. Asa cum imi place de obicei, primul lucru pe care-l fac in orice obiectiv de cale ferata atunci cand il vizitez, este sa arunc o privire, pentru a-mi forma o idee despre ce este acolo si care lucru constituie prioritatea cea mai mare pentru a fi fotografiata. Ulterior incepe actiunea.

Se innoreaza repede... putin ingandurat, mai mult curios ; poate si putin suparat, pasesc printre linii admirand peisajul care intotdeauna de-a lungul vietii mi-a trezit un interes aparte...Pas cu pas incep sa-mi dau seama de fapt ca tot acest peisaj intalnit printre linii, locomotive si vagoane, vorbeste de fapt despre doua lumi separate care exista...o lume a nepasarii, a nesimtirii, a uitarii, a batjocurei, a hotiei...o lume plina de nedreptate...si cealalta lume...a disciplinei, a curateniei, a harniciei si a sperantei. Cea din urma lume, desi din ce in ce mai putina la numar este cea care mai tine in picioare, acel ceva care sta sa se darame sub furtuna generata de cealalta lume. Totusi, am preferat sa-mi indrept atentia catre obiectele care ma trimiteau cu gandul la lumea nepasarii si a nedreptatii, asa ca ma indrept in liniste si privesc ce mai e de privit : zeci de locomotive si vagoane care isi asteapta in liniste sfarsitul departe de tot ceea ce le dadea viata candva. Acum tot ceea ce le mai da viata, este culoarea care se mai intrezareste printre lacrimile de rugina scursa odata cu timpul... Ca si de multe alte dati, in zare se aude un suier :...se apropie incet o locomotiva care se retrage cuminte in depou. Prin minte imi trec vagi amintiri prafuite de timp, care ma trimit cu gandul undeva, nu foarte departe, cand si aceste locomotive, ca si surata ei pe care tocmai o auzisem, erau la fel ca ea zburdand peste munti si vai, carand in spate zeci de mii de calatori, sau zeci de mii de trenuri de marfa. Aceste lumi despre care vorbeam, am impresia din ce in ce mai sigura pe zi ce trece, ca sunt de fapt marcate si de oamenii din zilele noastre : o parte dintre ei trufasi, falsi, dornici de avutii si neinfranati, iar cealalta lume formata din oameni care isi doresc sa schimbe ceva, oameni cu suflet curat, oameni care isi doresc mai mult de la viata si stiu sa o pretuiasca !

Cum spuneam, o liniste apasatoare se asterne iarasi in zona. Se mai aude doar vantul, un scartait al usii de la o locomotiva, cateva pasari care mai animeaza zona si niste voci de ceferisti, dincolo de gardul depoului, parca dintr-o alta lume.Ma indepartez usor, cu acel gust amar...acel sentiment pe care-l simti atunci cand vezi totul mort intr-un loc in care candva era viata.

150.105 la depoul Dej Triaj. Foto : Alina Oana Mihai

Cerul se intuneca tot mai tare, semn ca ploaia este aproape. Mai arunc o privire de jur imprejur si nu pot sa nu observ buruienile, dovada ca flacara care se cheama generic "calea ferata" se stinge incet dar sigur. Incerc sa ma desprind ce acest peisaj, insa la tot pasul se zareste cate o locomotiva conservata care cerseste zile mai bune. Locomotivele cu abur expuse pe aleea principala, vorbesc cu mandrie despre ceea ce era candva Calea Ferata. Le admir si ma cuprinde sentimentul de admiratie...de respect respect. Nu pot sa nu ofer tot respectul si celui care s-a gandit ca ar fi mai bine ca ele sa fie aici, expuse si restaurate exemplar, decat sa piara sub flacara autogenului si mirosului intepator de acetilena...

Dupa cateva filmari si un scurt reportaj realizat in depou,o ploaie marunta se lupta cu soarele care pana nu demult se intrezarea pe cer, semn ca vremea nu ne vrea acolo. Asa ca cedam si ne retragem in liniste sa ne odihnim. Pentru scurt timp ploaia se opreste, iar noi indraznim sa iesim din nou afara cu intentia de a manca. Ajungem in oras, si dupa o scurta cautare gasim un restaurant si intram. Asteptand masa comandata, ploaia de mai devreme revine din nou, ceva mai serioasa decat  la triaj. Dar in restaurant este cald si bine, asa ca nu ne facem probleme. O parte din buna dispozitie mi-a fost brusc taiata din radacini de ceea ce mi-a fost dat sa vad la nelipsitul (pentru unii) televizor. Daca nu stiati in ce tara traiti, cititi mai multe pe blogul Alinei :

http://1alissa-livefreelife-1alissa.blogspot.com/2011/05/salvarea-cailor-capturati-in-letea.html

In caz ca nu e destul de relevant subiectul, cititi in acelasi loc si cireasa de pe tort in materie de prostie umana:

http://1alissa-livefreelife-1alissa.blogspot.com/2011/05/apocalipsa-mai-2011.html

Ma gandesc acum ca pofta de mancare mi-a fost brusc taiata de scarba provocata de aceasta nemernicie care s-a intamplat la Letea.Chiar si acum, desi e tarziu in noapte, totusi am indraznit sa mananc ceva, si deci, nu am chef sa vomit, gandindu-ma a suta mia oara in ce jeg de tara traiesc.Prin urmare, am sa ma opresc aici din a dezvolta astfel de subiecte.

Complexul C.F.R. Dej Triaj : Foto : Alina Oana Mihai

Cum spuneam, dupa masa "copioasa" din oras, ajungem din nou la locul de cazare din depou, unde incep sa constientizez dintr-un moment in altul ca viata a devenit brusc mai simpla si mai la subiect, fara internet, televizor, telefon mobil, si tot felul de astfel de chestii, care mai de care mai nefolositoare, daca ar fi sa ne gandim mai bine. E frumos uneori sa stai si sa te gandesti ca esti cu un prieten sau o prietena intr-un loc care iti place, si ca motivul pentru care esti acolo, e pur si simplul faptul ca vrei sa scapi de viata cotidiana si de rutina care te condimenteaza in fiecare zi.Mai mult decat atat, desfasori si o activitate constructiva, care are toate sansele sa rodeasca ceva frumos pe viitor. Si decat sa lasi viata sa te manance condimentat cu toate acele lucruri, mai bine incerci s-o mananci tu pe ea, si sa te bucuri de faptul ca tu faci viata, nu ea pe tine. Iata ca cel putin la Dej, un loc linistit, un loc incarcat de semnificatie, un loc dominat de o activitate respectabila, cum este transportul pe calea ferata, am reusit sa ma desprind de aceasta viata pe care o traiesc zi de zi pe ici pe colo. Si ma umple de bucurie sa stiu ca nu am fost singurul care a reusit acest lucru.

A doua zi, a urmat drumul catre Cluj, din fericire fara evenimente notabile de niciun fel, iar apoi o vizita insotita de numeroase sedinte foto cu diferitele obiective de interes pentru mine. Nu mi-a scapat din vedere niciun moment faptul ca ne aflam pe data de 21 mai 2011. Data in care se preconiza cu mare tam-tam ca va veni apocalipsa. Din ceea ce mi-a fost dat sa traiesc in acea zi, singurul lucru de dimensiuni apocaliptice a fost prostia umana. Daca ar fi sa aleg cel mai apocaliptic lucru care domina planeta, acesta cu siguranta il constituie prostia. Prostie care, din pacate a ajuns la dimensiuni atat de uriase incat uneori ramai de-a dreptul tumefiat de efectele pe care aceasta le poate genera.

locomotiva condusa de un mecanic "de treaba"...

Pentru ca prima vizita insotita de sedinta foto a avut loc la gara, era de anticipat ca primul prost sa se afle prin preajma. Si inevitabil, s-a si intamplat.  Este stiut faptul ca atunci cand faci poze la diferite obiective sau lucruri unde se afla prin preajma si oameni, reactiile lor sa fie impartite iar activitatea pe care incerci sa ti-o desfasori sa lase loc de interpretari de toate felurile. Insa totusi pe aceste plaiuri, nu de putine ori mi s-a intamplat ca reactiile oamenilor sa frizeze prostia. Dupa gararea acceleratului de Craiova, observ locomotiva diesel electrica, in schema de culori clasica, care facea manevre in zona, asa ca ma decid sa ii fac cateva poze. Ma plimb putin prin zona, o urmaresc, si observ ca gareaza la linia 7, asa ca dau fuguta dupa ea sa-i prind cateva cadre. Ma apuc de "treaba" si la scurt timp isi face aparitia "dom' mecanic" cu o falca in cer si una in pamant, urland "N-ai voie sa fotografiezi in gara!!!". Ii spun civilizat ca gara este obiectiv de interes public si ca nu exista niciun decret care sa interzica acest gen de activitate in gara. Se arata foarte iritat si incepe sa ameninte cu politie, paza si toate aceste organe, care in mod sigur, sunt preocupate cu alungarea pasionatilor de cale ferata din gari. N-am putut sa nu ma declar scarbit si sa ma gandesc cat de inapoiati mintal sunt unii oameni. Asta ca sa nu zic, retardati. Pentru ca daca postez pozele pe internet ma va cauta personal prin Cluj, postez una din fotografiile realizate la fata locului, insotita de invitatia de a ma cauta in Cluj, cu asigurarea ca ma va si gasi. In caz contrar, il invit la o discutie in privat pe acest blog pentru a stabili de comun acord conditiile intalnirii.

Initial planul a fost de a sta peste noapte si in Cluj, am pornit spre oras, cu intentia de a-mi cumpara o pereche de pantaloni scurti, lejeri, buni de somn, mai ales ca, singura solutie din pacate a fost odihna in masina. M-am gandit mai bine si am concluzionat ca somnul in blugi nu este una dintre cele mai bune alternative. Am ajuns intr-un binecunoscut mall din Cluj, de unde la fel cum am ajuns, am si plecat. De fapt nu chiar la fel...am plecat oarecum scarbit de nesimtirea la care au urcat preturile cerute practic pe...nimic: blugi barbati : 256 Ron, pantaloni scurti barbati : 66 Ron,  camasa barbati : 140 Ron, curea barbati : 89 Ron. Am crezut initial ca aceste preturi au pus interdictie barbatilor in mall, am corelat cu prezentele feminine destul de numeroase pe metru patrat, asa ca am aruncat un ochi si la articolele de dama : sandale ~ 290 (sau 280 ?) Ron, colanti : 99 Ron, tricou: 80 Ron si ma opresc aici din dezvoltarea cacanariei. Am plecat uluit de faptul ca acel mall nu este inca inchis. Dar deh...niciodata nu e prea tarziu, si mai bine mai tarziu decat niciodata !

Aspecte din orasul Cluj Napoca

Pentru ca Brasovul de dinaintea domniei scripcareze era un oras in care transportul public de persoane nu era carpa de sters pe jos a acolitilor basisti de prin primarie, asa se face ca dispunea de tramvai cu frecventa mai mult decat buna, retea de troleibuz, una dintre cele mai dezvoltate pe tara, si linii de autobuz cu frecventa care nu bat penibilul asa cum se intampla sambata si duminica cu binecunoscutele linii RATBv 8, 22, 34 sau 1. Cu ocazia vizitei, n-am putut sa nu remarc faptul ca oamenii de pe meleagurile Clujului nu s-au grabit sa arunce la gunoi ceva ce isi face treaba foarte bine, cum ar fi tramvaiul.Cu o oarecare nostalgie, m-am urcat si am dat o tura cu tramvaiul Clujean, de la un capat la celalalt, pe linia 101. Spre seara, escapada a continuat cu o scurta vizita prin centrul orasului, urmata de o masa la un restaurant decent din piata Unirii.

Se intuneca asa ca ma retrag subtil catre locul de odihna...masina. Incetul cu incetul soarele se ascunde printre cladiri, hale industriale, cabluri de electricitate, facand loc serii racoroase. Improvizez o perna din diverse haine gasite prin masina si incerc sa dorm. Se intuneca de tot si incepe sa bata vantul. Deschid usa si mai fumez o tigara, moment in care isi fac aparitia doi caini maidanezi care cereaau cu privirea ceva de mancare.N-am putut sa nu le ofer catitva biscuiti pe care-i aveam pe bancheta din spate. I-au mancat degraba si s-au retras in noapte. Eu mi-am continuat tigara, iar ulterior am primit un telefon in urma caruia programul "turneului" prin Ardeal urma sa se termine in aceeasi seara. Peste cateva zeci de mintute, eram in drum spre Brasov.

Piata Unirii - Cluj Napoca, ora 23:30...cateva portrete

La final, de vizita in Cluj, facem o ultima oprire in piata Unirii, prilej de alte cateva imagini nocturne, iar apoi ne punem la drum. Singurul lucru care m-ar fi impiedicat sa plec la drum in seara aceea ar fi fost oboseala, asa ca pentru mai multa siguranta, am oprit la o benzinarie din zona unde am baut cate un strop de cafea , la superoferta de sezon, DOAR 5 lei bucata. N-am putut sa nu remarcam luna rosie ca de foc, care se asternuse mandra pe cer. Desi Alina a insistat in repetate randuri sa o fotografieze, putoarea mea de inima nu m-a lasat sa opresc undeva si sa facem cateva poze.Acum imi pare rau, dar traiesc cu gandul ca nu am vazut asa ceva pentru ultima oara si imi promit ca urmatoarea data se va rezolva !

Drumul pe noapte, a fost mai mult decat ok, mai ales ca sunt unul dintre impatimitii calatoriilor pe noapte. Nu stiu din ce motiv, acestea mi-au conferit dintotdeauna un sentiment aparte. Sigur au acel ceva. Pe cand trecem de padurea Bogatii, o scurta privire pe cer arata ca se lumineaza de ziua...este ora 4:23 iar noi mai avem 50 km pana acasa. Trecem de Feldioara si ma cuprinde un oarecare sentiment de teama, dat fiind faptul ca oboseala si somnul incep sa puna stapanire pe organismul meu. Cu ceva mai multa atentie insa, imi continui drumul si reusesc sa conduc fara probleme pana acasa.

Acasa, in loc sa gasesc ceea ce m-as fi asteptat, dupa nici 5 minute entuziasmul imi dispare brusc din cauza penei de curent care parca a venit odata cu mine. Plin de nervi, ma asez in pat si incerc sa dorm...am si reusit, pana pe la ora 17:30 dupamasa. :)

Dincolo de toate acestea scrise aici, pentru mine unul, a fost o calatorie frumoasa, o experienta placuta, o placere de a admira peisaje si lucruri dragi si bucurie de a nu trai toate aceste lucruri de unul singur, ci de a le imparti cu cea mai buna prietena. Pe aceasta cale, ii multumesc din suflet Alinei pentru acesasta experienta traita impreuna, si o invit aici sa povesteasca si ea cum i s-a parut toata aceasta "ieseala". :)

Pe curand!