Tu din care lume faci parte ?

Deseori auzim expresii gen " lumea din ziua de azi", "astazi lumea s-a schimbat", "nu mai e cum era", "vrem o lume mai buna !", si muulte multe altele. Insasi lumea a ajuns sa fie socata de toate lucrurile care se intampla in viata de zi cu zi. Cu toata evolutia tehnologica, de neconceput, nici macar acum 5 ani, daramite mai devreme, cu toate posibilitatile existente la ora actuala, si tot arsenalul de lucruri care ne inconjoara zi de zi, se dovedeste la tot pasul ca lumea a fost, este si va ramane slaba iar calitatea umana scade de la o zi la alta, din toate punctele de vedere : psihic, fizic, financiar si asa mai departe. Interesele meschine, setea de putere, setea de bani, oportunismul ieftin...o lume a ipocriziei, a nepasarii, a aparentei, ajunge sa ucida sufltete nevinovate, care isi aleg sa plece de pe aceasta lume, ajungand sa isi dea seama ca de fapt aceasta lume nu este pentru ei.

 Mult prea usor dispar sentimente, mult prea usor se pierd amintiri. Incredibil de usor visele, sperantele si prieteniile sincere sunt acoperite de perdeaua fumului ce miroase a ipocrizie, lasitate sau egoism. Asta este intr-adevar o parte, sau mai bine spus, o majoritate coplesitoare a lumii in care, din pacate traim. Planeta pe care ne-a dat-o Dumnezeu desigur ca si ea incepe sa nu ne mai suporte din niciun punct de vedere. In jurul nostru totul se intuneca pe zi ce trece, locurile devin mai goale, mai sarace, mai triste, din ce in ce mai neprimitoare, semn ca lumea si-a facut sau isi face simtita prezenta in zona. Oricat am incerca sa ne mintim noi oamenii, cu constiinta si ratiunea noastra cu tot,trebuie sa recunoastem ca lumea necuvantatoarelor ne este mai mult decat egala, dovada suprema fiind aceea ca pana astazi aceasta lume este singura care nu a distrus planeta, asa cum a putut face omul. De fapt, cred ca in cel mai hal posibil. Fara sa ne dam seama, sau poate da, omenirea a ajuns la o capacitate de neimaginat de a distruge planeta. Lucrurile au degenerat atat de mult, incat distrugerea a ajuns sa decurga chiar si fara voia omului.

Dar totusi noi, oamenii simpli,care ne dorim altceva decat ceea ce vedem in jurul nostru,ne intrebam cu totii, nu-i asa, de ce trebuie sa traim toate aceste lucruri ? Ei bine, pentru ca spre deosebire de acea lume de care spuneam mai sus, noi nu am invatat sa ne creem lumea noastra. Sa va spun ceva : omenirea astazi, se imparte in mai multe lumi ! Lumea banilor, a egoismului, a oportunismului, a puterii, a manipularii, si lumea sperantei, a bucuriei si a fericirii! Pentru ca interesele si trasaturile acestor doua lumi sunt la polul opus una de cealalta, legile fizicii spun ca plus cu minus se atrag. Dar in cazul acesta, permiteti-mi sa spun ca vorbim de oameni, iar in cazul oamenilor lucrurile stau cu totul altfel. Aceste doua lumi sunt conectate una de cealalta, desi in mod normal nu ar trebui. Lumea banilor si a puterii traieste, alimentandu-se cu toate resursele de care dispune cea de-a doua lume + resursele planetei la un loc. Si daca nu am legatura cu ceva sau cineva, nu inteleg obligatia de a tine in spate acele lucruri sau persoane.Legatura intre noi si ei, generic vorbind exista, deoarece noi acceptam ca ea sa existe. Acceptam intinderea tot mai lunga a tentaculelor acestor paraziti peste vietile, sufletele si traiul nostru. Si gresim !

Ca sa fim mai exacti, prima lume se compune din cocalari deveniti milionari peste noapte, politicieni de carton, afaceristi dubiosi, jurnalisti, oameni de doi lei care ne calca in picioare si isi bat joc de noi financiar, fizic, emotional, si toate celelalte "chestii" de acest gen, care ne polueaza viata. Fara sa generalizam desigur.Ceea ce n-au inteles multi dintre noi, este ca lumea noastra este lumea noastra, iar lumea lor este lumea lor. Nu avem legatura cu ei si nici nu trebuie !Este mult mai usor sa ne vedem de lumea noastra si sa descoperim ca avem un orizont atat de larg de a realiza atat de multe lucruri frumoase si constructive. Nu ne opreste absolut nimic in a ne bucura de viata noastra si de faptul ca avem in preajma noastra, la tot pasul oameni, lucruri si posibilitati extraordinare. Mai mult de atat, nu ne opreste nimeni si nimic sa ne bucuram de ceea ce am realizat pana acum. Indiferent ca este mult sau putin, ceea ce am realizat sau muncim ca sa realizam este al nostru si trebuie sa ne bucuram de ceea ce avem sau am facut.

Personal, pot spune ca la 22 de ani, am trait o multime de lucruri, sau cel putin indeajuns de multe incat sa-mi dau seama si sa descopar cu adevarat sensul vietii si motivul pentru care trebuie sa traiesc. Si pentru ca am ajuns la concluzia ca viata TREBUIE traita, atunci m-am gandit ca ar fi de bun augur sa o traiesc si frumos. Am cunoscut o multime de oameni : unii fericiti, altii nu, unii bogati, altii saraci, unii harnici, altii puturosi, unii destepti, altii prosti. Insa, paradoxal, sau poate asta a fost senzatia mea, majoritatea oamenilor pe care i-am cunoscut de-a lungul vietii, au demonstrat ca stiu ce inseamna sa-ti traiesti viata. Insa nu scap din vedere si faptul ca au fost altii care au demonstrat, in ciuda varstei ca au trait degeaba. Sau mai bine zis, varsta nu-i ajuta cu nimic. Si pentru ca se intampla acest lucru, mi-am dat seama ca este inutil ca tocmai eu sa fiu acela care sa incerca sa ii schimbe cu ceva. Merg pe principiul ca nu merge sa schimbi ceea ce nu ai creat tu. De-a lungul istoriei au existat zeci de astfel de exemple care au esuat intr-un mare fel. Un relevant si sinistru exemplu s-a intamplat spre sfarsitul anilor '30, cand unul mic, su svastica pe brat si cu mustata a incercat sa transforme cateva animale in roboti si a iesit un mare rahat. Asadar, cel mai bine este ca atunci cand ceva nu te loveste, nu te priveste !

Am invatat ca viata mea este viata mea, si nu are nimeni dreptul sa mi-o modeleze dupa bunul plac. Daca exista cineva in masura sa-mi modeleze viata, acela sunt chiar eu. Am mai invatat ca drumul meu este drumul meu, si indiferent ca indiferent ca moartea este aci sau peste munti si vai, trebuie sa merg pe acest drum cu capul sus, iar odata cu mersul pe acest drum si trecerea peste obstacolele sale, sa imi dau seama cum se pot ocoli mai usor obstacolele ce vin. Mi-am dat seama ca daca au existat sau exista oameni care si-au batut joc de mine sau isi bat joc de mine, nu merita sa continui niciun fel de relatie cu acestia, ci singura arma cu care ii pot invinge este indiferenta, mi-am dat seama ca viata este mult mai frumoasa atunci cand ma bucur de orice lucru, oricat de marunt este, iar apoi admir acel lucru si ma minunez de el. Am invatat ca daca iti doresti lucruri mari, trebuie in primul rand sa inveti sa le apreciezi pe cele mici, si ca exista o multime de oameni pe planeta aceasta care ar face orice sa aibe o sumedenie de lucruri pe care tu poate le descarci de valoare ! Si ma gandesc uneori, ca aceste lucruri pe care, poate se intampla uneori sa nu le acord importanta cuvenita, au constituit la un moment dat una dintre cele mai mari dorinte !Tocmai de aceea nu uit de unde au venit si la ce imi folosesc toate acestea.

Foarte putini oameni au inteles din pacate ce inseamna sa tii cu adevarat la cineva, sau la ceva. Din aceasta cauza, multi oameni ne dezamagesc in viata, si ajungem sa suferim. Eu cred ca intotdeauna cand cunoastem pe cineva, trebuie mai intai de orice sa incercam sa ne dam seama in primul rand de valoarea acelei persoane, si in al doilea rand de ceea ce ne poate oferi acea persoana. In functie de acest lucru trebuie sa oferim si noi la randul nostru exact atat cat merita sa oferim, si nimic mai mult. Tot asa, pentru ca exista mai multe lumi, iar noi, cei care citim sau scriem astfel de lucruri, incerc sa cred ca facem parte din cea de-a doua lume, trebuie sa oferim celelilalte parti a lumii exact atat cat ne ofera si ea noua.

Ne dorim cu totii o viata frumoasa, o viata plina de bucurii, realizari si vise. O putem avea, si nu ne impiedica absolut nimic sa ajungem la ea. De fapt, cred ca nici nu trebuie sa ajungem, ci doar sa ne deschidem ochii mai bine si sa o vedem, deoarece, aceasta viata este chiar acum, aici, este a noastra si nu ne-o poate lua nimeni ! Daca simtim ca nu o avem, trebuie sa ne uitam in jurul nostru, sa ne uitam la noi, si sa ne spunem ca viata noastra se va schimba, chiar acum .Acum si nu maine ! Deoarece daca am facut si ieri acelasi lucru, maine este astazi, si astazi suntem in aceeasi situatie de a ne promite ca de maine se schimba lucrurile si tot asa. Daca vrem sa schimbam ceva, sa ne facem viata mai buna, mai usoara, mai lipsita de griji si de probleme, trebuie sa incepem acest lucru chiar acum. Si asta presupune sa dam la o parte notiuni precum "lumea". Lumea suntem chiar noi. Lumea sunt eu, esti tu, e el, e ea! Vrem sa ne schimbam, si o putem face, chiar acum. Tot ceea ce avem nevoie este un strop de vointa !

VA URMA !

Din seria "imbecilisme tipic romanesti", va prezentam :

Hala combinatului Marchim Marasesti, una din perlele Europei in materie de productie, o fabrica emblema a Romaniei, unicat in productia de cleiuri, detergenti conditionati si rasini sintetice, dispunand de peste 46 de tehnologii de productie, cu un rulaj de peste 12000 de vagoane pe an. Fabrica a tinut in viata nu numai activitatea feroviara din zona, dar si intreg orasul Marasesti, care acum se apropie de statutul de comuna, oamenii ajungand din muncitori calificati cu peste 30 de ani de experienta, simplii maturatori sumari, vanzatori sau ...someri.

Combinatul CHIMICA Marasesti a fost demolat complet la data de 28 aprilie 2011. Alte cuvinte nu cred ca isi mai au rostul...

In caz ca va intrebati ce (alta) intrebuintare mai are un vagon de marfa din parcul CFR, ei bine, se pare ca acela de suport pentru diverse ustensile cosmetice. Iata un cadru surprins in triajul Brasov, cu o perie de par, care s-a plimbat din Constanta Port pana in Coslariu Triaj. Ma intreb acum, pe unde o fi ajuns ? Oare in conservare cu vagon cu tot ?:)
 Ei bine, ati ghicit. Acea perie se afla si acum pe acelasi vagon de marfa, in acelasi loc. Poza a fost realizata in vara anului 2010, deci se pare ca nici negrul care o domina n-a ajutat-o sa se desprinda de decorul maroniu al vagoanelor de marfa !

Ei bine, se pare ca o placa turnanta pentru locomotive, poate servi foarte lejer drept loc de agatat incaltamintea de munca.  Proprietarul lor cred ca trebuie sa fie foarte mandru de isprava de a avea papuci celebrii, fotografiati si postati pe internet. Si nu oriunde :). Din cate se observa, locomotiva pare destul de ofticata ca nu poate avea loc pe placa din cauza acestor pantofi care si-au gasit loc in prim plan...cel putin la mine in poza. Cat despre proprietar...ce pacat ca bunul simt nu se poate cumpara...i-as fi gasit eu loc de cumparat ieftin, la kilogram !













Seria de lucruri, intamplari si faze tembelo-imbecile care caracterizeaza aceasta natie va continua fara doar si poate. Putintica rabdare, sa mai scotocesc prin adancurile hard-disk-ului si sa mai gasesc poze relevante in domeniu. Acum este cam tarziu sa mai fac asta :)

Pe curand !

Sfarsit de primavara pe meleagurile ardelene

Pentru ca de fel, cel mai mult imi place sa umblu creanga, sa fotografiez, sa petrec cu prietenii, sa admir activitatea feroviara, lumea si locurile, iata ca weekend-ul trecut am adaugat in palmaresul personal succesul de a avea pentru doua zile toate aceste lucruri la un loc.

Dupa clasicele opriri de tigara in clasicele parcari de pe clasicele drumuri national-europene cu doua benzi neseparate, cu clasicele gesturi de sofer neghiob mioritic aflat in depasire si dandu-ti flash-uri, apropiindu-se vertiginos din sens opus,pe aceeasi banda cu tine, diversele canalizari fara capac aflate in mijlocul carosabilului cu asfalt proaspat turnat, nelipsitele limitari de viteza de 50 Km/h in plin mijlocul campului, de unde prima casa se afla la o distanta mai mare sau cel mult egala cu 10 Km, ori mult "doritele" echipaje ale Politiei Rutiere care stau la covrigei prin boscheti vanand soferii de Dacii 1310 (fabricate inainte de 1990 de preferinta) care au circulat cu 2 km/h in plus fata de limita, desigur in timp ce un darlan cu Q7 ii depasea cu 170 pe dubla continua, fara a fi opriti de politie, binenteles, am putut totusi admira, descoperi si experimenta o sumedenie de lucruri placute si interesante.

asteptand apocalipsa...sau doar propriul sfarsit ?

Prima oprire de interes comun a fost la Dej , unde am petrecut insumat aproape 24 de ore.  Aici, n-am putut sa nu raman placut surprins de curatenia, atmosfera si ospitalitatea oamenilor din zona. Un oras, desi mic, foarte curat si linistit. Din pacate, pentru ca vremea n-a fost indeajuns de prielnica, scurta vizita in oras, nu s-a lasat cu poze, asa cum obisnuiesc de fel. Totusi, avand sange de "feroviar", vizita de baza, sau "master piece" a fost vizita de la depoul de locomotive din Dej Triaj, aflat in vecinatatea orasului, la cativa kilometri. Asa cum imi place de obicei, primul lucru pe care-l fac in orice obiectiv de cale ferata atunci cand il vizitez, este sa arunc o privire, pentru a-mi forma o idee despre ce este acolo si care lucru constituie prioritatea cea mai mare pentru a fi fotografiata. Ulterior incepe actiunea.

Se innoreaza repede... putin ingandurat, mai mult curios ; poate si putin suparat, pasesc printre linii admirand peisajul care intotdeauna de-a lungul vietii mi-a trezit un interes aparte...Pas cu pas incep sa-mi dau seama de fapt ca tot acest peisaj intalnit printre linii, locomotive si vagoane, vorbeste de fapt despre doua lumi separate care exista...o lume a nepasarii, a nesimtirii, a uitarii, a batjocurei, a hotiei...o lume plina de nedreptate...si cealalta lume...a disciplinei, a curateniei, a harniciei si a sperantei. Cea din urma lume, desi din ce in ce mai putina la numar este cea care mai tine in picioare, acel ceva care sta sa se darame sub furtuna generata de cealalta lume. Totusi, am preferat sa-mi indrept atentia catre obiectele care ma trimiteau cu gandul la lumea nepasarii si a nedreptatii, asa ca ma indrept in liniste si privesc ce mai e de privit : zeci de locomotive si vagoane care isi asteapta in liniste sfarsitul departe de tot ceea ce le dadea viata candva. Acum tot ceea ce le mai da viata, este culoarea care se mai intrezareste printre lacrimile de rugina scursa odata cu timpul... Ca si de multe alte dati, in zare se aude un suier :...se apropie incet o locomotiva care se retrage cuminte in depou. Prin minte imi trec vagi amintiri prafuite de timp, care ma trimit cu gandul undeva, nu foarte departe, cand si aceste locomotive, ca si surata ei pe care tocmai o auzisem, erau la fel ca ea zburdand peste munti si vai, carand in spate zeci de mii de calatori, sau zeci de mii de trenuri de marfa. Aceste lumi despre care vorbeam, am impresia din ce in ce mai sigura pe zi ce trece, ca sunt de fapt marcate si de oamenii din zilele noastre : o parte dintre ei trufasi, falsi, dornici de avutii si neinfranati, iar cealalta lume formata din oameni care isi doresc sa schimbe ceva, oameni cu suflet curat, oameni care isi doresc mai mult de la viata si stiu sa o pretuiasca !

Cum spuneam, o liniste apasatoare se asterne iarasi in zona. Se mai aude doar vantul, un scartait al usii de la o locomotiva, cateva pasari care mai animeaza zona si niste voci de ceferisti, dincolo de gardul depoului, parca dintr-o alta lume.Ma indepartez usor, cu acel gust amar...acel sentiment pe care-l simti atunci cand vezi totul mort intr-un loc in care candva era viata.

150.105 la depoul Dej Triaj. Foto : Alina Oana Mihai

Cerul se intuneca tot mai tare, semn ca ploaia este aproape. Mai arunc o privire de jur imprejur si nu pot sa nu observ buruienile, dovada ca flacara care se cheama generic "calea ferata" se stinge incet dar sigur. Incerc sa ma desprind ce acest peisaj, insa la tot pasul se zareste cate o locomotiva conservata care cerseste zile mai bune. Locomotivele cu abur expuse pe aleea principala, vorbesc cu mandrie despre ceea ce era candva Calea Ferata. Le admir si ma cuprinde sentimentul de admiratie...de respect respect. Nu pot sa nu ofer tot respectul si celui care s-a gandit ca ar fi mai bine ca ele sa fie aici, expuse si restaurate exemplar, decat sa piara sub flacara autogenului si mirosului intepator de acetilena...

Dupa cateva filmari si un scurt reportaj realizat in depou,o ploaie marunta se lupta cu soarele care pana nu demult se intrezarea pe cer, semn ca vremea nu ne vrea acolo. Asa ca cedam si ne retragem in liniste sa ne odihnim. Pentru scurt timp ploaia se opreste, iar noi indraznim sa iesim din nou afara cu intentia de a manca. Ajungem in oras, si dupa o scurta cautare gasim un restaurant si intram. Asteptand masa comandata, ploaia de mai devreme revine din nou, ceva mai serioasa decat  la triaj. Dar in restaurant este cald si bine, asa ca nu ne facem probleme. O parte din buna dispozitie mi-a fost brusc taiata din radacini de ceea ce mi-a fost dat sa vad la nelipsitul (pentru unii) televizor. Daca nu stiati in ce tara traiti, cititi mai multe pe blogul Alinei :

http://1alissa-livefreelife-1alissa.blogspot.com/2011/05/salvarea-cailor-capturati-in-letea.html

In caz ca nu e destul de relevant subiectul, cititi in acelasi loc si cireasa de pe tort in materie de prostie umana:

http://1alissa-livefreelife-1alissa.blogspot.com/2011/05/apocalipsa-mai-2011.html

Ma gandesc acum ca pofta de mancare mi-a fost brusc taiata de scarba provocata de aceasta nemernicie care s-a intamplat la Letea.Chiar si acum, desi e tarziu in noapte, totusi am indraznit sa mananc ceva, si deci, nu am chef sa vomit, gandindu-ma a suta mia oara in ce jeg de tara traiesc.Prin urmare, am sa ma opresc aici din a dezvolta astfel de subiecte.

Complexul C.F.R. Dej Triaj : Foto : Alina Oana Mihai

Cum spuneam, dupa masa "copioasa" din oras, ajungem din nou la locul de cazare din depou, unde incep sa constientizez dintr-un moment in altul ca viata a devenit brusc mai simpla si mai la subiect, fara internet, televizor, telefon mobil, si tot felul de astfel de chestii, care mai de care mai nefolositoare, daca ar fi sa ne gandim mai bine. E frumos uneori sa stai si sa te gandesti ca esti cu un prieten sau o prietena intr-un loc care iti place, si ca motivul pentru care esti acolo, e pur si simplul faptul ca vrei sa scapi de viata cotidiana si de rutina care te condimenteaza in fiecare zi.Mai mult decat atat, desfasori si o activitate constructiva, care are toate sansele sa rodeasca ceva frumos pe viitor. Si decat sa lasi viata sa te manance condimentat cu toate acele lucruri, mai bine incerci s-o mananci tu pe ea, si sa te bucuri de faptul ca tu faci viata, nu ea pe tine. Iata ca cel putin la Dej, un loc linistit, un loc incarcat de semnificatie, un loc dominat de o activitate respectabila, cum este transportul pe calea ferata, am reusit sa ma desprind de aceasta viata pe care o traiesc zi de zi pe ici pe colo. Si ma umple de bucurie sa stiu ca nu am fost singurul care a reusit acest lucru.

A doua zi, a urmat drumul catre Cluj, din fericire fara evenimente notabile de niciun fel, iar apoi o vizita insotita de numeroase sedinte foto cu diferitele obiective de interes pentru mine. Nu mi-a scapat din vedere niciun moment faptul ca ne aflam pe data de 21 mai 2011. Data in care se preconiza cu mare tam-tam ca va veni apocalipsa. Din ceea ce mi-a fost dat sa traiesc in acea zi, singurul lucru de dimensiuni apocaliptice a fost prostia umana. Daca ar fi sa aleg cel mai apocaliptic lucru care domina planeta, acesta cu siguranta il constituie prostia. Prostie care, din pacate a ajuns la dimensiuni atat de uriase incat uneori ramai de-a dreptul tumefiat de efectele pe care aceasta le poate genera.

locomotiva condusa de un mecanic "de treaba"...

Pentru ca prima vizita insotita de sedinta foto a avut loc la gara, era de anticipat ca primul prost sa se afle prin preajma. Si inevitabil, s-a si intamplat.  Este stiut faptul ca atunci cand faci poze la diferite obiective sau lucruri unde se afla prin preajma si oameni, reactiile lor sa fie impartite iar activitatea pe care incerci sa ti-o desfasori sa lase loc de interpretari de toate felurile. Insa totusi pe aceste plaiuri, nu de putine ori mi s-a intamplat ca reactiile oamenilor sa frizeze prostia. Dupa gararea acceleratului de Craiova, observ locomotiva diesel electrica, in schema de culori clasica, care facea manevre in zona, asa ca ma decid sa ii fac cateva poze. Ma plimb putin prin zona, o urmaresc, si observ ca gareaza la linia 7, asa ca dau fuguta dupa ea sa-i prind cateva cadre. Ma apuc de "treaba" si la scurt timp isi face aparitia "dom' mecanic" cu o falca in cer si una in pamant, urland "N-ai voie sa fotografiezi in gara!!!". Ii spun civilizat ca gara este obiectiv de interes public si ca nu exista niciun decret care sa interzica acest gen de activitate in gara. Se arata foarte iritat si incepe sa ameninte cu politie, paza si toate aceste organe, care in mod sigur, sunt preocupate cu alungarea pasionatilor de cale ferata din gari. N-am putut sa nu ma declar scarbit si sa ma gandesc cat de inapoiati mintal sunt unii oameni. Asta ca sa nu zic, retardati. Pentru ca daca postez pozele pe internet ma va cauta personal prin Cluj, postez una din fotografiile realizate la fata locului, insotita de invitatia de a ma cauta in Cluj, cu asigurarea ca ma va si gasi. In caz contrar, il invit la o discutie in privat pe acest blog pentru a stabili de comun acord conditiile intalnirii.

Initial planul a fost de a sta peste noapte si in Cluj, am pornit spre oras, cu intentia de a-mi cumpara o pereche de pantaloni scurti, lejeri, buni de somn, mai ales ca, singura solutie din pacate a fost odihna in masina. M-am gandit mai bine si am concluzionat ca somnul in blugi nu este una dintre cele mai bune alternative. Am ajuns intr-un binecunoscut mall din Cluj, de unde la fel cum am ajuns, am si plecat. De fapt nu chiar la fel...am plecat oarecum scarbit de nesimtirea la care au urcat preturile cerute practic pe...nimic: blugi barbati : 256 Ron, pantaloni scurti barbati : 66 Ron,  camasa barbati : 140 Ron, curea barbati : 89 Ron. Am crezut initial ca aceste preturi au pus interdictie barbatilor in mall, am corelat cu prezentele feminine destul de numeroase pe metru patrat, asa ca am aruncat un ochi si la articolele de dama : sandale ~ 290 (sau 280 ?) Ron, colanti : 99 Ron, tricou: 80 Ron si ma opresc aici din dezvoltarea cacanariei. Am plecat uluit de faptul ca acel mall nu este inca inchis. Dar deh...niciodata nu e prea tarziu, si mai bine mai tarziu decat niciodata !

Aspecte din orasul Cluj Napoca

Pentru ca Brasovul de dinaintea domniei scripcareze era un oras in care transportul public de persoane nu era carpa de sters pe jos a acolitilor basisti de prin primarie, asa se face ca dispunea de tramvai cu frecventa mai mult decat buna, retea de troleibuz, una dintre cele mai dezvoltate pe tara, si linii de autobuz cu frecventa care nu bat penibilul asa cum se intampla sambata si duminica cu binecunoscutele linii RATBv 8, 22, 34 sau 1. Cu ocazia vizitei, n-am putut sa nu remarc faptul ca oamenii de pe meleagurile Clujului nu s-au grabit sa arunce la gunoi ceva ce isi face treaba foarte bine, cum ar fi tramvaiul.Cu o oarecare nostalgie, m-am urcat si am dat o tura cu tramvaiul Clujean, de la un capat la celalalt, pe linia 101. Spre seara, escapada a continuat cu o scurta vizita prin centrul orasului, urmata de o masa la un restaurant decent din piata Unirii.

Se intuneca asa ca ma retrag subtil catre locul de odihna...masina. Incetul cu incetul soarele se ascunde printre cladiri, hale industriale, cabluri de electricitate, facand loc serii racoroase. Improvizez o perna din diverse haine gasite prin masina si incerc sa dorm. Se intuneca de tot si incepe sa bata vantul. Deschid usa si mai fumez o tigara, moment in care isi fac aparitia doi caini maidanezi care cereaau cu privirea ceva de mancare.N-am putut sa nu le ofer catitva biscuiti pe care-i aveam pe bancheta din spate. I-au mancat degraba si s-au retras in noapte. Eu mi-am continuat tigara, iar ulterior am primit un telefon in urma caruia programul "turneului" prin Ardeal urma sa se termine in aceeasi seara. Peste cateva zeci de mintute, eram in drum spre Brasov.

Piata Unirii - Cluj Napoca, ora 23:30...cateva portrete

La final, de vizita in Cluj, facem o ultima oprire in piata Unirii, prilej de alte cateva imagini nocturne, iar apoi ne punem la drum. Singurul lucru care m-ar fi impiedicat sa plec la drum in seara aceea ar fi fost oboseala, asa ca pentru mai multa siguranta, am oprit la o benzinarie din zona unde am baut cate un strop de cafea , la superoferta de sezon, DOAR 5 lei bucata. N-am putut sa nu remarcam luna rosie ca de foc, care se asternuse mandra pe cer. Desi Alina a insistat in repetate randuri sa o fotografieze, putoarea mea de inima nu m-a lasat sa opresc undeva si sa facem cateva poze.Acum imi pare rau, dar traiesc cu gandul ca nu am vazut asa ceva pentru ultima oara si imi promit ca urmatoarea data se va rezolva !

Drumul pe noapte, a fost mai mult decat ok, mai ales ca sunt unul dintre impatimitii calatoriilor pe noapte. Nu stiu din ce motiv, acestea mi-au conferit dintotdeauna un sentiment aparte. Sigur au acel ceva. Pe cand trecem de padurea Bogatii, o scurta privire pe cer arata ca se lumineaza de ziua...este ora 4:23 iar noi mai avem 50 km pana acasa. Trecem de Feldioara si ma cuprinde un oarecare sentiment de teama, dat fiind faptul ca oboseala si somnul incep sa puna stapanire pe organismul meu. Cu ceva mai multa atentie insa, imi continui drumul si reusesc sa conduc fara probleme pana acasa.

Acasa, in loc sa gasesc ceea ce m-as fi asteptat, dupa nici 5 minute entuziasmul imi dispare brusc din cauza penei de curent care parca a venit odata cu mine. Plin de nervi, ma asez in pat si incerc sa dorm...am si reusit, pana pe la ora 17:30 dupamasa. :)

Dincolo de toate acestea scrise aici, pentru mine unul, a fost o calatorie frumoasa, o experienta placuta, o placere de a admira peisaje si lucruri dragi si bucurie de a nu trai toate aceste lucruri de unul singur, ci de a le imparti cu cea mai buna prietena. Pe aceasta cale, ii multumesc din suflet Alinei pentru acesasta experienta traita impreuna, si o invit aici sa povesteasca si ea cum i s-a parut toata aceasta "ieseala". :)

Pe curand!

Despre ceea ce ar trebui sa fie...

Va mai aduceti aminte de CFR ? Acea institutie respectabila, plina de oameni harnici, mandrii de rolul lor in societate, care era denumita in semn de pretuire, a doua armata a tarii. CFR a fost una dintre institutiile romanesti, care fara indoiala a contribuit, nu numai la dezvoltarea transporturilor, dar mai mult decat atat a societatii si de ce nu a istoriei acestei tari pana la urma. Cati isi mai aduc oare aminte, ca gara din Timisoara a fost prima gara din Europa iluminata electric. Cati stiu ca CFR este tot prima institutie de acest fel de pe continent care si-a infiintat pentru prima oara o directie medicala, contribuind astfel la dezvoltarea sistemului medical, prin construirea de spitale si policlinici proprii care exista si astazi. Nu trebuie uitat, ca tot CFR a fost una dintre institutiile care au contribuit la dezvoltarea turismului romanesc, prin construirea de hoteluri in diferite zone ale tarii. Cred ca toata lumea cunoaste faimosul hotel Rex din Mamaia, hotelele Astoria, si lista poate continua. Mai mult decat atat, prin originalitatea acestor cladiri, tot CFR contribuie la dezvoltarea unui stil arhitectural romanesc, aparte.

In alta ordine de idei, calea ferata din Romania, este de-a lungul vremii institutia care s-a dotat cu material rulant si echipamente, cele mai performante existente la vremea respectiva. In anii ' 50, desi existau o sumedenie de alternative, CFR alege sa achizitioneze o locomotiva diesel elvetiana, cu performante deosebite si solutii tehnice inedite pentru acea perioada. Dupa mai bine de 50 de ani de servici, timpul dovedeste ca alegerea facuta atunci a fost cea mai buna, dat fiind ca si astazi, aceeasi locomotiva diesel, 060-DA se regaseste in majoritate coplesitoare in serviciul tuturor categoriilor de trenuri de pe sectiile neelectrificate. Mai mult decat atat, fiabilitatea ei a facut ca aceasta locomotiva sa fie ceruta, nu numai pe piata din Romania, dar si in afara, ducand la constructia sa in peste 2500 de exemplare. Mai exact, ramane si astazi locomotiva construita in cel mai mare numar de exemplare din Europa. Acest lucru, asa cum e si firesc, a dus negresit la dezvoltarea economiei nationale.

In anii '60, odata cu inceperea electrificarii retelei de cai ferate, CFR, in aceeasi maniera ca si mai devreme, alege locomotiva electrica 060-EA. O conceptie noua pentru acea perioada, revolutionara din punct de vedere al progresului tehnologic de profil care a urmat apoi. Daca astazi se gasesc pe piata locomotive electrice cu electronica de forta si tehnologie avansata, putini cunosc ca locomotiva electrica de la CFR este un mare contribuitor al acestei evolutii tehnologice. Ca si locomotiva diesel mai sus amintita, locomotiva electrica a fost unanim apreciata atat in plan intern cat si international, constructia sa continuand si astazi. Performantele acestei locomotive au fost si raman de necontestat. Prin natura solutiilor tehnice adoptate, atat la partea mecanica, cat si la partea electrica, aceasta a facut fata tuturor cerintelor de tractiune existente la CFR, regasindu-se la randu-i in capul tuturor categoriilor de trenuri .

Tot in anii '60, CFR se preocupa de construirea si dezvoltarea statiilor de cale ferata din Romania, pentru a se adopta si a veni in intampinarea cerintelor de transport, in crestere pe atunci. Astfel, construieste triajul Brasov, cu 26 de linii in grupa de triere, sistem de centralizare complet si o capacitate prelucrare de circa 5400 de vagoane pe zi. Triajul devenea astfel, cel mai rapid din Europa. Si pentru ca evolutia tehnologica, era vizibila si atunci, ca si acum, in anii '80, aceeasi institutie care a realizat toate aceste lucruri despre care vorbeam mai sus, realizeaza la Videle, primul triaj complet automatizat si centralizat din Europa, denumit "Insula Cibernetica". Acest triaj era comandat si centralizat prin calculatoare de proces, iar serviciul de triere era asigurat cu o locomotiva, la randul ei condusa de la turnul de control prin comanda de la distanta, fara mecanic de locomotiva.

CFR este dincolo de orice, un bun contribuitor la dezvoltarea infrastructurii romanesti, prin construirea de cladiri, cai de comunicatii si asa mai departe. Spre exemplu, cati stiu de faimosul viaduct de la Caracau, cel mai mare de acest fel din tara noastra. Sau de unul dintre cele mai mari complexe de poduri din Europa,  aflate  la Cernavoda.

Ma opresc aici, insa sunt nenumarate exemple prin care putem sa ne dam seama de rolul pe care CFR l-a jucat in dezvoltarea societatii romanesti.

O simpla privire aruncata zilele trecute in cateva obiective CFR, te fac sa crezi ca tot ceea ce am scris mai sus, tine de ceva science fiction. Luat la pas, triajul Brasov iti ofera sentimentul acela de pustiu, si de tristete. Gandul ca acolo candva exista activitate, existau oameni care lucrau, ca acela era un loc deosebit de important in activitatea CFR te fac sa tresari. Acum...liniste.Prea multa liniste. Mai coloreaza decorul iarba crescuta unde vezi cu ochii, rugina de pretutindeni si cainii care isi cauta nestingheriti un gat de hrana printre vagoane. Rareori auzi in departare un fluier de locomotiva, ca un ecou al acelor timpuri despre care vorbeam mai sus...Aleea de beton acoperita pe alocuri de iarba, freamata incet. Vine o "fluieratoare" ! De data aceasta nu aduce vagoane pline cu marfa, ci le cara in parcul rece. Trece incet si se pierde in zare. Nu se va mai intoarce niciodata !

Poate multi vor crede ca sunt doar niste simple vorbe, sau simple date, despre un "ev" care a apus...o lume uitata. O lume in care oamenii nu se confruntau cu nenumarate schimbari de la o zi la alta. Cat se poate de fals ! Lumea aceea era la fel de nesigura si de zbuciumata ca si cea din ziua de astazi. Oamenii insa erau mai dispusi , mai motivati sa se daruiasca in ceea ce fac. Una dintre principalele lor motivatii era mandria apartenentei la breasla de ceferisti, mandrie care astazi din pacate a disparut.

Asa cum este firesc, oamenii pasionati fac lumea sa evolueze, si un lucru foarte important, dar foarte greu astazi, este sa reusim sa facem ceea ce ne dorim. Astazi, nici ceferistii nu mai sunt o familie : in loc de cooperare, competitie. In loc de front comun, dezbinare !Unii se straduiesc sa atraga cat mai multa marfa in vagoanele lor, altii cat mai multi calatori, fiecare construindu-si propria strategie, vizandu-si propriul profit. Mai exista o categorie de ceferisti, a celor care repara si intretin linii, vagoane, locomotive. fara de care este limpede ca intregul sistem feroviar nu poate functiona.

Dar se intreaba cineva, daca toti acesti ceferisti de care am amintit mai sus ar putea sa-si desfasoare activitatea complet separat unii de ceilalti , care dintre acestia este mai important, sau daca exista vreunul de care sa ne putem lipsi ?

Noi...oamenii...

  
Pentru foarte putini dintre noi viata inseamna cu adevarat ceva, niciodata nu este prea tarziu sa ne dam seama de cate lucruri frumoase avem...lucruri sau oameni care sunt in preajma noastra, uneori atat de aproape de noi. De multe ori ajungem sa ne dam seama ce am avut si ce-am pierdut doar in momentul cand am pierdut acel ceva sau pe acel cineva.

Pentru ca exista uneori persoane in viata noastra care fara sa isi dea seama sau fara sa ne ceara ceva ajung sa ne faca un foarte mare bine, exact asa suntem si noi din pacate, cu totii...ajungem sa ne dam seama prea tarziu ca fara sa vrem am insemnat ceva deosebit pentru anumite persoane care le-am golit de insemnatate la un moment dat. Chiar si asa ele in sufletul lor au continuat sa ne iubeasca si sa treaca peste nedreptatile la care le-am supus fara insa sa ne reproseze acest lucru. Pentru ca aceia sunt oamenii care au inteles ca a tine la cineva nu poate impune diferite conditii sau bariere.

Uneori cele mai frumoase si sincere sentimente se lasa umbrite de norii falsitatii si ai sentimentelor de fatada...Nu mai exista prieteni, nu mai exista zambete curate...nu mai gasesti oameni de calitate.Cu toate acestea incerci sa te scalzi intr-o mare tulbure si rece, plina cu otrava care iti omoara incet dar sigur sufletul. Iti dai seama ca putinii prieteni pe care ii ai de-o viata se duc unul cate unul pe un drum de unde nimeni nu s-a intors...Caci pana la urma asa este si trenul vietii, timpul pana la urma...trece si nu mai vine. Pentru unii trenul este mai lung, pentru altii mai scurt...pentru ceilalti mai greu...pentru altii mai usor. Ceea ce depinde de noi este sa ii atasam o locomotiva adecvata si sa pornim acest tren incat sa-l putem duce acolo unde ne-a fost dat. Astfel ne putem indeplini si noi scopul pentru care ne-am nascut si pentru care traim!

Pana la urma, noi oamenii suntem asemeni unui mecanic de locomotiva la inceput de cariera...Prima data pleaca la drum nesigur pe sine...necunoscand traseul...punctele periculoase, lungimea trenului, tehnica locomotivei, putinta ei tehnica. Pe parcurs, lovindu-se de diferite greutati, oprind prin mai multe halte pentru diferite informatii , ajutoar, incep sa-i devina familiare toate acele necunoscute despre care vorbeam mai sus.Colegii lui de servici, in spirit ceferist il ajuta si il indruma, dat fiind ca sunt mai experimentati si au lucrat si cu alti oameni ca el. Dar trebuie sa tina cont ca urmeaza sa inceapa traseul de munte, iar trenul este greu. Trebuie ca in scurtul timp pe care-l mai are la dispozitie sa elimine cat mai multe necunoscute din meseria lui, astfel incat sa poata urca trenul pe traseul de munte...Dupa ce incepe sa urce peste dealuri, vremea incepe sa se strice : o furtuna tocmai sta sa inceapa, asadar o alta greutate in plus. Apar diferite obstacole, greutati. Trebuie sa opreasca in statii...unii oameni coboara, altii urca...Omul nostru pare totusi ca se descurca, si nu dupa mult timp urmeaza statia varf de rampa. Dupa aceasta, urmeaza sa coboare usor cu trenul, dar cu aceeasi atentie cu care a urcat. Pe traseu intervin diferite defectiuni, pe care cu o pricepere limitata de incepator, reuseste sa le remedieze, asa incat sa poata pleca din nou cu trenul...desigur avand de recuperat intarzierea. In ciuda tuturor celor intamplate, cu credinta, omul a stiut bine de la inceput ceea ce ii este incredintat sa faca, a avut incredere in fortele sale, si iata-l garand trenul la peronul statiei terminus, admirand mandru pe pervazul locomotivei : unii calatori grabiti, altii bucurosi de revedere cu cei dragi, altii asteptand alte trenuri si asa mai departe. Se retrage mandru in postul de conducere, multumit de faptul ca a mai adaugat o piesa in colectia care se numeste meserie. Pentru ca nu-i, asa, "suflul monstrului titanic, e anonimul, un mecanic".

Exact in acest fel poate fi comparata viata noastra, incepand din copilarie si pana la sfarsit...la inceput invatam sa mergem...ne chinuim mult, cadem, ne mai lovim, ne mai julim. Pe urma, crestem putin in varsta si parintii nostrii incep sa ne incredinteze diferite sarcini care initial ni se par greu de realizat. Ajungem la scoala unde incepem sa invatam si mai mult, sa ne pregatim incetul cu incetul pentru viata. Chiar si asa, nu ni se pare suficient si uneori facem greseli. La inceput, facem greseli peste greseli, deoarece varsta nu ne-a invatat inca ca greselile sunt si ele material didactic in ceea ce se numeste generic scoala vietii...Totusi, anii trec repede, si ajungem sa ne dorim anumite lucruri in viata, sa credem in ele mai mult sau mai putin. In adolescenta sunt lucruri mai putin importante, dar pe care in parte le obtinem. Mai apoi, incetul cu incetul ajungem sa ne dorim lucruri din ce in ce mai mari, pe care le dobandim in functie de calitatea pregatirii noastre anterioare pentru viata. Pregatiti sau nu, ajungem sa avem si acele lucruri din ce in ce mai mari pe care ni le doream, chiar daca nu pe toate.Uneori cerem ajutorul prietenilor, care prieteni ulterior ne uita sau ii uitam noi pe ei.

Insa cu toate acestea, ajungem sa uitam de acele lucruri mici pe care initial ni le doream atat de mult, si fara de care, in momentele cand ni le doream aveam impresia ca viata nu mai are niciun sens daca noi nu putem avea acele lucruri iar altii da. Brusc, acele lucruri devin goale de insemnatate pentru noi, minimalizandu-le orice valoare materiala sau sentimentala. Si atunci vine intrebarea : cum putem avea lucruri mari daca nu suntem in stare sa le pretuim pe cele mici ? De ce nu suntem in stare sa pastram ceea ce avem si sa ne gandim ca exista alti oameni care si-ar dori sa le aibe si nu le au.Sau ca a existat o vreme cand, chiar noi ne aflam in postura acelor oameni. Raspunsul este simplu : deoarece, influentati de multele rautati si persoane nocive din jurul nostru, ne pierdem increderea in propriile forte si in propriul destin.

Drumul nostru ajunge sa fie deviat, sa fie pavat cu fel si fel de obiecte sau persoane care ne incurca sinu ne ajuta cu nimic.Ce-ar fi oare daca si omul nostru de pe locomotiva, despre care vorbeam mai sus ar fi procedat la fel si ar fi aruncat pe calea ferata, in fata locomotivei astfel de obstacole. Ar mai fi fost posibil ca el sa aduca trenul in siguranta acasa ?
Increderea in sine si bucuria de a avea sansa unei vieti fericite...de a avea posibilitatea ca fiecare sa-si creeze propria viata dupa propriul gust cred ca este cel mai important lucru pe care il avem. Este cu atat mai mult de apreciat faptul ca exista in jurul nostru atatea persoane care tin la noi si care ne vor oferi un ajutor neconditionat, din simpla bucurie de a darui. Avem atatea lucruri, persoane si sanse de care ne putem bucura, si in ciuda acestui fapt, multi dintre noi nu o fac.

Ajungem la un moment dat sa ne dam seama ca acele persoane si sanse pe care le-am avut au disparut pentru totdeauna, iar lucrurile care ne puteau face viata mai frumoasa, astazi nu mai valoreaza nici macar doi lei...Ajungem sa facem greseli, cadem in jos...unii dintre noi in picioare, altii la pamant. Unii se ridica la loc, altii raman jos...

Cum a inceput treaba … ?

Lumea, mai ales cea a ultimilor ani, s-a invatat sa incarce de sens foarte multe cuvinte care releva mai mult sau mai putin starea lor de fapt. Spre exemplu “am treaba”. Desigur ca exista foarte multe treburi pe lumea asta, mai ales de-a lungul vietii pe care le-am putea asocia cu afirmatia “am treaba”, insa foarte putine au de fapt importanta cuvenita. Blogging-ul a devenit in ultimii ani o activitate din ce in ce mai asociata cu afirmatia mai sus amintita, asa ca era de inteles ca si eu sa ma var in aceasta treaba. Se intampla acum mai bine de un an, dar datorita altor treburi mai importante, nu am acordat importanta cuvenita blogului. De astazi o fac . Se cuvine ca un om asociat anului in care traim, nu poate vietui fara mess, facebook si, desigur…blog. Asa ca de ce tocmai eu sa fac exceptie de la acest “virtual life, an’ all other ” ?

Pentru ca acum mai bine de 20 de ani, niste oameni au murit la ceea ce numim revolutie, in cinstea lor, in acest loc se va putea pune in practica ceea ce si-ar fi dorit si ei sa traiasca in anii ce au urmat, si anume libera exprimare. Vom putea discuta liberi, absolut orice, iar eu am sa incerc sa ating cat mai multe subiecte, pe placul fiecaruia. Sigur, asta nu inseamna ca vom abuza de injuraturi si alte asemenea mijloace

Acestea fiind spuse, eu sper sa va simtiti bine citind posturile mele si astept comentariile si parerile voastre oricand